Idealul vieţii

     Viaţa e o joacă, spun unii…  viaţa este cel mai minunat dar primit de la dumnezeu, spun altii... şi totuşi ce e viaţa ? E o întrebare simplă şi s-ar părea că răspunsul la această întrebare ar trebui să fie la fel de simplă, dar, orice nu ar fi, o joacă sau un dar minunat primit de la cel de sus, încercăm insistent să găsim un ideal al vieţii noastre.

   Pentru noi toţi, idealul reprezintă bogaţie, glorie, avere cît mai mare. Alergînd permanent după acest ideal “fals”, devenim inconştienţi de faptul că idealul se regăseşte cu totul în alt ceva.

  Zi de zi vedem oameni fascinaţi de zornăitul banilor, vedem sticle desfundate, invitând amatorii de senzaţii tari. Afişe mari, făcând reclamă vreunei stele de cinema. Oameni bine îngrijiţi, prea plini de ei, strada zgomotoasă, furnicând de maşini luxoase, vitrine etalînd modele şi culori de „ultimul răcnet”. Vuetul stadioanelor, aclamând pe vreun erou al zilei,  ziare, ştiri, modă… toate, în limba lor, cheamă, invită să împărtăşeşti o  viaţă plăcută, lejeră, o viaţă de dorit!

  De cele mai multe  ori, ne lăsăm ademeniţi ce aceste lucruri pe lîngă care nu poţi trece fără să se întretaie răsuflarea pentru cîteva clipe. Tipărim în mintea noastrea toate acestea, care în cele din urma ajun sa devină ideal la care tindem toată viaţa.

  Tot alergînd, în gol, după aceste idealuri, într-o bună zi ne dăm seama că am dat greş şi că aceste lucruri nici pe departe nu pot fi ideal. La acel moment înţelegem că e prea tîrziu şi nu suntem în stare de a întoarce timpul pentru  a merge spre un alt tip de ideal, care la sigur ar fi fost mult mai frumos.

  Un ideal care il reprezentăm noi însune, prin faptul ca traim după placerile vieţii şi nu după nevoile ei. Căci în goana după avere sau glorie, irosim timpul în zadar, fără a preţui momentele cele mai fericite ale vieţii, de care cu siguranţă nu vom mai avea parte niciodată. Unul din idealurile noastre spre care ar trebui să tindem este o  tinereţe frumoasă, iar ca deviză pot devein versurile:

         “ Tînăr vreau mereu să fiu

            Să trăiesc aşa cum ştiu

            Ca la 20 de ani

           Fără griji şi fără bani”

O zi de neuitat ...

                             

   Cred că a fost o zi deosebită,  fiindcă a creeat o personalitate minunată, înzestrată cu cele mai bune calităţi.

Îmi amintesc des de acel timp posomorît de afara, dar nu şi în sufletul meu, cînd mă trezisem în acea dimineaţă fără să bănuiesc că peste cîteva clipe mi se va schimba radical viaţa.

Trebuia să merg la şcoală şi ca orice copil de clasa a 5-a, nu prea aveam chef să mă duc, însă, după ce am fost anunţată că am o suriară, la care am visat toată  copilăria mea, uitasem de somn, uitasem de tot, doarece sufletul îmi era plin de  bucurie şi mîndrie.

 Mergeam spre şcoală gîndindu-mă neîncetat la faptul cum arată, ce ochişori are, ce năsuc. Îmi era greu să mă abţin, dorind să-i mărturisesc fiecărei persoanae ce o întîlneam în calea mea, despre bucuria pe care  o aveam în suflet.

  Prima data cînd am văzut-o, am înţeles că pînă atunci nu am trăit, ci doar am existat. Astăzi nu îmi pot imagina viaţa fără ea.

  Ochii ei verzi, accentuaţi de sprîncenele lungi, mă urmăresc pretutindeni şi îmi crează senzaţia că doar ei mă înţelege. Guriţa mică rosteşte cuvinte pe care sufletul meu le adulmecă cu o plăcere nebună.

Şuviţele-i galbene şi ondulate îi conturează înfăţişarea plăcută şi gindaşă. Are un caracte unic, care niciodată nu rămîne indiferent fată de problemele altora şi mereu încearcă să ofere susţinere morală.

   Are un farmec nebun de a convinge, însă  convinsă se lasă foarte rar, fapt care mă fascinează la ea cel mai mult. Vorbeşte simplu şi clar, dar în acelaşi timp deosebit de ceilalţi, întrucît are o manieră specific doar ei.

Ţin la ea mai mult ca la mine însumi şi încerc să-i fiu mereu alaturi atunci cînd are nevoie de aceasta.

  Data de 22 octombrie 2001, îmi va rămîne în memorie, ca una din cele mai  importante  zile în viaţa mea.

E încă o iarnă-n viaţa noastră …

                   

Mii de beculeţe, globuleţe, un pom de crăciun ca-n poveste, toate acestea ne vestesc că începe o noua iarnă în viaţa noastră.

Ziua de 1 decembrie 2011 a fost o zi deosebită pentru Chişinău, întrucît, în acest an a fost inaugurat un brad mai puţin asemănator cu cei din anii precedenţi.

  Principalul pom de Crăciun din ţată, a costat 11 mii de lei şi a fost cumpărat din satul Bozieni, raionul Hînceşti. Bradul are 23 de metri înalţime şi a fost ornamentat cu peste 500 de globuleţe.

  Pentru iluminatul decorativ, primăria a cheltuit un milion şi jumătate de lei, acestă sumă fiind dublă faţă de cea din anul trecut.

  După inaugurarea bradului, orăşenii veniţi în această seară în Piaţa marii Adunări Naţionale au avut parte şi de un concert extraordinar, cu ocazia lansării Postului de Radio “Chişinău”.

  Vremea rece şi umedă nu i-a speriat pe tinerii dornici de distracţie. Pentru ei şi pentru întreg Chişinaul, alături de artoştii autohtoni, au cîntat formaţiile Taxi şi Direcţia 5, din România.

  Din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Dorin Chirtoacă a adresat tuturor chişinăuenilor un mesaj de felicitare, menţionînd că astfel Chişinăul a dat startul sărbătorilor de iarnă.

  Primarul capitalei  a ţinut să mulţumească, în mod special, celor cîteva mii de cetăţeni, care au venit în centrul oraţului să asiste la inaugurarea Pomului de Crăciun şi la aprinderea luminilor de sărbătoare.

Toamna- motiv pentru tristeţe sau bucurie?

                 

Toamna – anotimpul nostalgiei, gîndurilor şi tristeţii. Aşa văd majoritatea acest anotimp şi printre această majoritate mă regăsesc şi eu. Deseori am încercat să îndrăgest acest anotimp, dar totul în zadar.

  Uneori îmi pun întrebarea:  oare de ce am astfel de atitudini faţă de toamnă, ce rău mi-a facut ea? Dar totodată realizez că e întrebare retorică, la care răspuns nu va exista niciodată.

  Pentru a înţelege mai bine tainele farmece pe care le are toamna, întro zi m-am îndreptat spre parc, unde, spun multi, că poti înţelege cel mai bine acest anotimp şi unde te poţi regăsi pe tine însuţi.

  Mergînd pe aleele parcului Valea Trandafirilor, căutam ceva care cu adevărat   m-ar purea fascina si care ar putea să mă determine să îmi schimb atitudinea faţă de acest anotimp.

  Priveam în jur şi vedeam doar fete întristate, ochi ce privesc în gol, chipuri îngîndurate şi nimic mai mult. Nu m-am oprit aici. Am hotărît să merg mai departe în căutarea a ceva care poate nici nu există.

  Peste cîteva clipe zăresc o altă imagine, care m-a lăsat fără grai. Doi copii ce se jucau în grămezile de frunze aurii, aveau înfăţişarea atît de fericită, în cît am început să cred că e cel mai ferticit moment în viaţa lor.

  Acest fapt m-a pus pe gînduri. Încercam să-mi amintesc de copiliria mea, să-mi amintesc ce simteam atunci în perioada acestui anotimp. Da, probabil simteam aceiaşi.

  Acum, însă, mă macină alt gînd: “ce s-a întîmplat între timp? Ce m-a determinat să îmi schimb atitudinea atît de radical?”.

 A apărut o altă întrebare retorică, la care, de acestă dată, cu siguranţă, răspuns nu voi mai găsi.

O zi specială pentru studenţi

                             

  Astăzi, 17 noiembrie este o zi deosebită pentru toţi studenţii. E o zi în care putem falnic să declarăm că postura de student este cea mai frumoasă, păcat doar că nu e pentru totdeauna.

  Această zi s-a  impus ca dovadă a faptului că studenţii sunt o parte foarte inportantă a societăţii, ba mai mult,  sunt viitorul ei, iar cuvîntul lor este destul de important şi ar fi o eroare majoră să nu fie luat în seamă.

  Cînd prounţi cuvîntul student, îţi apar în gînd cărţile, caietele, conspectele, universitatea, profesori etc., dar nu şi azi. Astăzi, la pronunţarea acestui cuvînt, imediat realizezi doar veselie, distracţie la maxim, sigur că şi ceva băuturi alcoolice şi nu în ulitimul rînd felicitări reciproce şi urări de bine.

„De obicei această sărbătoare se petrece în cercul colegilor de grupă , deoarece ei sunt cei care te cunosc cel mai bine, ca student, şi cu care îţi poţi aminti divesre cazuri care au avut loc la lăfacultate şi care, astăzi, pot deveni o temă destul de interesantă pentru discuţii” ne spune Angela, studentă la Facultatea de Asistenţă Socială.

  Da, e foarte straniu, mergînd pe coridoarele universităţii, se creează impresia că suntem în week-end, deşi astăzi e doar joi. În acelaşi timp îmi răspund- „nu-i nimic straniu, căci astăzi e 17 noiembrie, ziua internaţională a studentului şi una din puţinele zile în care studentul are posibilitatea de a nu fi prezent la universitate.

Inna, studentă la facultatea de biologie:

„ Mă mîndresc cu faptul că sunt studentă, pacat doar că e ultimul an. Fiindcă la anul nu voi mai avea această onoare, astăzi mă voi distra la maxim , ca pe viitor să am cele mai frumoase amintiri despre anii studenţiei şi în deosebi despre acestă zi”.

17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internaţională a Studentului în anul 1941, de către Consiliul Internaţional a Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfaşurate la Praga.